Librarie




Anunturi publice




 






Pastorală la Învierea Domnului 2009


† VISARION

DIN MILA LUI DUMNEZEU
EPISCOP AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE
A TULCII



Preacuvioşilor stareţi, preacuvioaselor stareţe, 
întregului cin monahal, preacucernicilor protopopi şi
preoţi şi tuturor bine – credincioşilor creştini din întreaga
noastră Eparhie

Har, milă şi pace de la Dumnezeu, 
Iar de la noi arhierească binecuvântare

„Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm 
Sfintei Învierii lui Hristos că iată
 a venit prin Cruce bucurie la toată lumea”


 Iubiţii mei fii sufleteşti,

 După ce am străbătut calea cea sfântă şi binecuvântată a Postului celui Mare, după ce am suferit împreună cu Hristos în Săptămâna Patimilor Sale, după ce ne-am închinat înfricoşătoarelor sale chinuri ce le-a răbdat pentru mântuirea noastră, iată-ne ajunşi astăzi în luminata zi a Învierii.
 Cuprinşi de un fior tainic şi dumnezeiesc tresăltăm de bucurie şi înălţându-ne gândul către El „ne luminăm cu prăznuirea” şi cântăm din adâncul fiinţei noastre imnul biruinţei şi al slavei: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.
 Această cântare de biruinţă, acest praznic luminat ce-l aşteptăm cu dor în fiecare an, este o împlinire a celor ce Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Săi şi anume că va suferi moarte pe cruce dar a treia zi va învia.
 Şi noi în Săptămâna cea Mare am pătimit cu Hristos, iar astăzi prin Învierea Sa ne ridicăm şi noi la viaţa cea nouă şi neîmbătrânitoare după cum de altfel şi cântăm în canonul pascal: „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat”. Astfel Patimile, Moartea şi Învierea Mântuitorului au devenit pentru noi legătură nezdruncinată cu Dumnezeu în lucrarea mântuirii şi a întăririi noastre în nădejdea fericirii celei veşnice.
 Tocmai de aceea în această sfântă zi de luminoasă prăznuire, inimile noastre tresaltă de bucurie primind vestea cea mare că Hristos a înviat din morţi. Bucuria aceasta au primit-o mai întâi femeile mironosiţe împreună cu Sfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, apoi ucenicii Domnului şi o primim şi noi de două mii de ani fii Bisericii străbune, dând astfel mărturie despre credinţa noastră nestrămutată în Învierea lui Hristos.

  Iubiţi credincioşi,

 Bucuria pe care o trăim cu toţii în ziua Sfintelor Paşti, în ziua Învierii este rodul jertfei preacurate a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. El din dragoste faţă de noi şi ca să ne împace cu Părintele Său, S-a jertfit pe Crucea Golgotei.
Jertfa Lui este urmarea dragostei nemărginite a Tatălui faţă de oameni şi faţă de mântuirea lor, pentru că: „Dumnezeu aşa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul – Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).
Mântuitorul S-a jertfit pentru ca să ne slobozească pe noi din robia păcatului şi a morţii prin Sângele Său ne-a curăţit de orice păcat şi întinare dându-ne tăria de a fi renăscuţi la viaţa cea nouă pentru că, aşa cum spune Isaia proorocul,: „prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia 53, 5).
Hristos Domnul „a suferit crucea” (Evrei 12, 2), iar supunându-se de bună voie patimilor, răstignirii şi morţii ne-a dat puterea de a fi şi noi biruitori ai morţii pentru că „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate să vieţuim dreptăţii” (I Petru 2, 24).
Prin jertfa de pe Cruce, păcatul protopărinţilor noştri a fost şters prin scump Sângele lui Hristos iar prin Înviere moartea a fost nimicită. De aceea strigăm şi noi cu proorocul Osea şi după el, cu Sf. Ap. Pavel: „Unde este, moarte, biruinţa ta? Unde-ţi sunt chinurile tale?” (Osea 13, 14) şi aceasta pentru că în faţa puterii dumnezeieşti piatra mormântului Celui pecetluit şi însăşi stăpânirea morţii au fost biruite „a treia zi după Scripturi”.
Prin jertfa de pe Cruce nouă oamenilor ni s-au deschis porţile cele veşnice ale Împărăţiei Cerurilor, ne-am împăcat iarăşi cu Dumnezeu devenind din nou liberi din lanţurile păcatului şi din tirania morţii.
Prin răscumpărarea realizată de Hristos, am devenit fii ai lui Dumnezeu, „casnici ai Lui” (Efeseni 2, 19), având dreptul şi putinţa de a dobândi veşnicia prin harul cel dumnezeiesc împărtăşit nouă prin Sfintele Taine ca şi prin faptele noastre cele bune izvorâte din credinţa statornică în Învierea cea de a treia zi.
Pe drept cuvânt putem şi noi exclama cu apostolul neamurilor: „Cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi cei ce credem. Pe aceasta Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa în ceruri” (Efeseni 1, 19 – 20).
 Jertfa de pe cruce a Domnului este pricinuitoarea bucuriei noastre din ziua Învierii,ea este izvor de viaţă veşnică şi de negrăite bunătăţi din care ne împărtăşim cu toţii şi în veacul de acum şi în cel ce va să fie.
 „Iată prin Cruce a venit bucurie la toată lumea” cântăm într-unul din imnele liturgice ale acestui dumnezeiesc praznic.
 Această bucurie venită prin Cruce este atât rodul dragostei noastre către Mântuitorul cât şi al credinţei noastre neclintită că Dumnezeu ne-a făcut şi pe noi părtaşi ai Învierii Fiului Său: „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi – zice Sf. Ap. Pavel – Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte întru voi” (Romani 8, 11).
 Prin această credinţă în Jertfa Mântuitorului Hristos, prin dragostea pe care suntem datori să i-o arătăm, Învierea Lui a devenit învierea noastră adică restaurarea în noi a chipului omului celui dintâi neatins de păcat şi de moarte şi înnoirea firii noastre în Duhul Sfânt.
 Învierea Domnului întăreşte în noi această credinţă mântuitoare, încălzeşte de-a pururi flacăra dragostei şi menţine vie nădejdea în bunătăţile cele făgăduite. Ea risipeşte întunericul cel din adâncul sufletului, ne luminează calea cu lumina cea adevărată şi nimiceşte în noi frica de moarte.

  Dreptmăritori creştini,  
 

 Învrednicindu-ne de aceste cereşti bunătăţi să ne sârguim a le primi în cămara sufletelor noastre în curăţie, silindu-ne să ne îmbrăcăm în haina neprihănirii.
 Să urmăm îndemnul Sfintei noastre Biserici care spune tuturor: „să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii şi cântându-I cântare de biruinţă, luminat să-L auzim spunându-ne şi nouă: Bucuraţi-vă”.
 Bucuria revărsată din Jertfa Mântuitorului este şi pentru noi un izvor de mare încredere, de îmbărbătare şi de putere însufleţitoare în lupta noastră cu păcatul şi cu răutăţile acestei vieţi în vederea săvârşirii binelui şi a virtuţilor evanghelice.
 Câtă bucurie vom avea fiecare ştiind că virtutea şi dragostea jertfelnică ne vor duce la o viaţă binecuvântată pe pământ şi ne vor înălţa la viaţa cea veşnică!
 Numai slujirea semenilor noştri în smerenie şi dragoste, chiar jertfă, după pilda Mântuitorului Iisus Hristos ne poate aduce mulţumirea, bucuria sufletească şi fericirea după care tânjim atât de mult.
 Mai ales astăzi această jertfă a noastră se poate arăta în mai multe feluri. Astfel veghea la căpătâiul unui bolnav şi îngrijirea lui, ajutorarea celor aflaţi în lipsuri şi în nevoi, grija şi ajutorul soţilor între ei, a părinţilor faţă de copii, a copiilor faţă de părinţi, grija sfântă faţă de valorile sacre ale neamului: Biserica, familia şi şcoala sunt fapte şi virtuţi care trebuie să împodobească sufletul fiecărui creştin, al fiecărui român dreptcredincios.
 
 Pătrunşi de lumina Sfintei Învieri şi întăriţi de jertfa răscumpărătoare a Mântuitorului, vom putea să biruim zbuciumul spiritual al omenirii care aduce după sine criza economică prin bogăţia sufletească şi nădejdea moştenite de la înaintaşii noştri şi să ne străduim ca din puţinul nostru să dăm şi celor lipsiţi ca să simtă şi ei bucuria acestui praznic dumnezeiesc, ca să fim cu toţii una în trupul tainic al Domnului care este Biserica Sa.
 Numai aşa vom prăznui cu adevărat această sărbătoare aducătoare de mântuire şi de mângâiere, pe care am aşteptat-o şi în acest an ca pe un dar ceresc şi ca pe un popas al bucuriei şi al speranţei.

  Iubiţii mei,

 Punându-vă la suflet aceste învăţături sfinte şi de suflet mântuitoare Vă îndemn pe toţi să rămâneţi în dragostea Mântuitorului nostru Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat Cel ce s-a jertfit pentru noi şi pentru a noastră mântuire, şi la sânul cald al Bisericii noastre strămoşeşti lucrând cu sârg la întărirea şi păstrarea dreptei noastre credinţe ca şi la bunăstarea neamului nostru românesc.
 Împărtăşindu-vă aceste părinteşti îndemnuri vă îmbrăţişez pe toţi întru slava Sfintei Învieri dorindu-vă să petreceţi cu pace, cu bucurie şi cu nădejde „Paştile cele mari şi sfinte” să sporiţi în tot lucrul cel bun şi vă întâmpin cu salutul pascal:

HRISTOS A ÎNVIAT!

 La mulţi ani, cu pace, cu sănătate şi cu fericire în inimile şi în casele Dumneavoastră.

Al vostru, al tuturor de tot binele voitor şi 
pururi către Domnul cel Înviat fierbinte rugător



† VISARION,

Episcopul Tulcii


 Dată în reşedinţa noastră episcopală din Tulcea la praznicul Învierii Domnului din anul mântuirii 2009.




Pastorală la Învierea Domnului 2008


 † VISARION

DIN MILA LUI DUMNEZEU
 EPISCOP AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE 
A TULCII


Prea Cuvioşilor stareţi, prea cuvioaselor stareţe, întregului cin monahal, prea cucernicilor protopopi şi preoţi şi tuturor binecredincioşilor creştini din întreaga noastră Eparhie 

Har, milă şi pace de la Dumnezeu,
iar de la noi Arhierească binecuvântare

 „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa.” (Ps. 117, 24) 

Iubiţii mei fii sufleteşti,

 
Ne-a învrednicit Prea Bunul Dumnezeu să străbatem şi în acest an zilele ostenelilor noastre duhovniceşti din vremea Postului Mare şi să ajungem la ţărmul cel pururi luminos al învierii din morţi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
 Am început călătoria noastră spre ţărmul acesta rugân¬du-ne Părintelui ceresc ca să ne deschidă „uşile pocăinţei” iar acum la capătul drumului când „toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pământul şi cele de dedesubt”, săltăm de bucurie cu îngerii, ne veselim cu Arhanghelii, prăznuim cu Heruvimii şi Serafimii închinându-ne cu smerenie Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Biruitorul morţii.
 Cu adevărat mare şi sfântă şi mult prăznuită este această zi a Paştilor în care Mântuitorul înviind din morţi „cu moartea pe moarte călcând” a pecetluit şi a întărit cu fapta adevărul despre menirea Sa în lume şi despre fiinţa şi lucrarea Sa cea mântuitoare.
 Cu inimile pline de o bucurie negrăită, cu sufletele cuprinse de pacea cea de sus, „care covârşeşte toată mintea” (Filipeni 4, 7) prăznuim an după an „Paştile cele sfinţite, Paştile cele mari, Paştile credincioşilor” cum glăsuim atât de frumos în cântarea bisericească şi în acelaşi timp ne împărtăşim din apa cea vie a credinţei noastre ortodoxe, căci ne împărtăşim „nu din piatră stearpă făcătoare de minuni ci din izvorul nestricăciunii, din Hristos cel ce a izvorât din mormânt”.
 Prăznuind cu bucurie şi cu adâncă evlavie minunea Învierii Domnului, ne reînnoim de fiecare dată credinţa noastră în Cel ce s-a făcut om pentru mântuirea noastră şi care prin Învierea Sa ne-a dăruit nouă „viaţă veşnică şi mare milă” şi în acelaşi timp ne adăpăm din izvorul cel pururi curgător de daruri al tezaurului nesecat al Sfintei noastre credinţe ortodoxe.
 Din aceste simţăminte înnoindu-ne şi Noi dragostea şi bucuria, pentru prima dată în această calitate de arhipăstor sufletesc al Dumneavoastră vă chem prin acest cuvânt de învăţătură: „Să lăudăm Învierea lui Hristos şi să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus Unuia Celui fără de păcat”, să ne adunăm în jurul aceluiaşi sfânt altar în această noapte sfântă ca să ne hrănim cu „pâinea vieţii” şi „curăţindu-ne simţurile” să trăim ca fii ai Învierii, ai păcii şi ai bunei învoiri între oameni.
 

 Dreptmăritori creştini,

 Am retrăit cu toţii în cursul Săptămânii Patimilor, prin frumoasele şi înălţătoarele slujbe ale Deniilor, toată drama petrecută acum aproape 2000 de ani în Ierusalim şi anume prinderea, judecarea, batjocorirea şi moartea pe Cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
 Dar toate acestea, patimile, moartea şi Învierea au fost înscrise în destinul pământesc al lui Iisus, din clipa în care Tatăl L-a trimis în lume pentru a ne răscumpăra luând asupra Sa păcatele noastre.
Acestea toate au fost descoperite de către Duhul Sfânt „cel ce a grăit prin prooroci” bărbaţilor sfinţi ai Vechiului Testament şi care au şi scris despre cele ce aveau să se întâmple.
 Astfel, proorocul Isaia, supranumit şi Evanghelistul Vechiului Testament, îl descrie pe Acesta în timpul patimilor Sale zicând: „Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni, om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit era şi nebăgat în seamă… Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat.” (Isaia, 53, 3-5)
 Proorocul Zaharia profeţeşte intrarea triumfală în Ierusalim, zicând: „Veseleşte-te fiică a Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin pe mânzul asinei.” (Zaharia 9, 9) şi tot el vorbeşte despre vinderea Lui pe 30 de arginţi: „Aruncă-l olarului preţul acela scump cu care Eu am fost preţuit de ei. Şi am luat cei 30 de arginţi şi i-am aruncat în visteria Templului” (Zaharia 11, 13).
 Psalmistul şi proorocul David, cu o mie de ani înainte anunţă Învierea Lui Hristos atunci când zice: „Că nu vei lăsa sufletul Meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al tău să vadă stricăciunea” (Psalm 15, 10), pentru ca tot el, David, să exclame plin de bucurie cuvintele pe care le rostim până astăzi la slujba Învierii: „Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui” (Psalm 67, 1). De fapt, după Înviere sfinţii apostoli îşi vor aduce aminte de aceste proorociri ale lui David şi îl vor cita ca temei al Învierii Domnului, zicând: „Mai înainte văzând (David), a vorbit despre Învierea lui Hristos” (Fapte 2,31).
 Proorocul Avacum, tot cu sute de ani înainte de Hristos, le spunea celor din viitor că se va petrece în vremea lor „un lucru pe care voi nu l-aţi crede dacă l-ar povesti cineva” (Avacum, 1, 5), lucru în care Sf. Ap. Pavel nu vede altceva decât minunea Învierii Domnului.
 Mântuitorul Hristos Însuşi a proorocit despre Sine anunţând patimile, moartea şi Învierea Sa şi toate cele ce avea să se întâmple pentru a se împlini toată dreptatea.
 El le descoperă ucenicilor Săi că „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor, şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia.” (Matei 17, 22-23), şi că „Fiul Omului va fi dat în mâna arhiereilor şi cărturarilor şi-L vor osândi la moarte; şi-L vor da în mâna păgânilor ca să-L batjocorească şi să-L răstignească, dar a treia zi va învia” (Matei, 20, 18-19).
 Dar cu toate aceste dovezi clare atât din Vechiul Testament cât şi direct de la Mântuitorul, ucenicii Lui n au crezut că se vor întâmpla întocmai şi nici unul dintre ei n-a luat în serios faptul că Iisus va învia. Şi aceasta pentru că le depăşea puterea lor de înţelegere şi de credinţă.
 Şi totuşi, tot ceea ce le-a spus Iisus dinainte s-a întâmplat întocmai în săptămâna dinaintea Paştilor, şi vânzarea, prinderea şi judecata, condamnarea şi batjo–cura, bătaia şi scuipările, răstignirea şi moartea.
 Şi chiar şi Învierea. Hristos a înviat.
 Şi atunci s-a întâmplat cu ucenicii o minune. După deznădăjduirea ce i-a cuprins, după despărţirea pentru totdeauna de Învăţătorul lor Cel iubit atunci când s-au întâlnit cu Iisus cel viu s-a produs şi învierea minţii lor căci „şi-au amintit de cuvintele lui Iisus” (Luca 24, 8) şi „au crezut Scripturii” (Ioan 2, 22) cum că Hristos cel mort a înviat şi toţi s-au transformat în „martori” ai Învierii Lui, iar mărturia lor a rămas peste veacuri şi pentru istorie ca o dovadă de nezdruncinat a eveni–mentului Învierii.
 Ei au vestit în toată lumea „până la marginile pământului” (Fapte 1, 8) că Hristos a Înviat cu adevărat şi că s-a arătat multora. Vestea Învierii a ajuns de la ei până la noi, cei de astăzi, şi ea va fi propovăduită în vecii vecilor ca cel mai mare lucru petrecut vreodată pe pământ. Vestea aceasta este şi pentru noi o veste de bucurie şi de nădejde, căci dacă Hristos a Înviat şi „noi cu toţii vom învia” (1 Cor. 15, 22), după cum ne învaţă Sf. Apostol Pavel.

 Iubiţii mei fii sufleteşti, 
 
Luminaţi de razele Sfintei Învieri a lui Hristos şi îndestulaţi din darurile ei mântuitoare, preaslăvim şi în acest an această sfântă zi a Paştilor „al praznicelor praznic şi sărbătoare a sărbătorilor”, căci cu adevărat ziua Învierii proslăveşte viaţa şi biruinţa ei asupra morţii.
 „Astăzi toate s-au umplut de lumină şi cerul şi pământul şi cele de dedesubt, deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos” cântăm şi noi în această sfântă noapte împreună cu Biserica şi ne străduim ca lumina Învierii să ne pătrundă pe toţi şi să o păstrăm nestinsă în candela sufletelor noastre.
 Să prăznuim aşa cum se cuvine acest măreţ praznic al Învierii şi după cum ne învaţă Sf. Apostol Pavel: „Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi. De aceea, să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului ci cu azimele curăţiei şi ale adevărului.” (1 Cor. 5, 7-8) Să fim buni şi generoşi. Să fim iertători şi iubitori faţă de aproapele nostru şi mai ales faţă de cei aflaţi în suferinţe, de cei singuri şi bolnavi. Să le ducem şi lor vestea cea mare a Învierii lui Hristos, să-i mângâiem şi să căutăm să le facem cât mai multă bucurie în aceste sfinte zile de praznic.
 Sădindu-vă în suflet aceste adevăruri care izvorăsc din marea sărbătoare de astăzi, îl rugăm pe „Cel ce a ieşit din mormânt ca un mire” pe Hristos cel Înviat să vă ocrotească şi să vă ajute ca toate sfintele învăţăminte să înmugurească, să crească şi să rodească în viaţa Dum–neavoastră ca fii ai Sfintei noastre Biserici strămoşeşti.
 Să rămânem cu toţi în dragostea Mântuitorului Hristos spre a putea cânta împreună imnul de biruinţă: „Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuire şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem: fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu le!” 
Împărtăşindu-vă arhiereasca noastră binecuvântare şi îmbrăţişându-Vă cu părintească dragoste, Vă dorim tuturor să prăznuiţi în pace, cu belşug şi cu sfinte bucurii „Paştile lui Dumnezeu cele mântuitoare”, şi Vă întâmpinăm cu salutul pascal
 
„HRISTOS A ÎNVIAT !”

Al vostru al tuturor de tot binele voitor
şi pururi rugător către Domnul cel Înviat

 † Visarion


   Episcopul Tulcii

 


Site realizat si gazduit de XWD Sibiu