CATEDRALA EPISCOPALĂ SF. NICOLAE
TULCEA
TULCEA
.jpg)
În centrul oraşului, la întretăierea străzilor: Frumoasă, Babadag şi Progresului, vis-a-vis de Muzeul ”Delta Dunării”, se află BISERICA SF. NICOLAE, catedrala Orasului Tulcea. Construcţie monumentală, în stil bizantin şi în formă de cruce, domină prin măreţie împrejurimile, iar în zilele de sărbătoare existenţa i se face cunoscută pâna la mari depărtări prin sunetul deosebit de melodios al vestitelor sale clopote, turnate în Bavaria la 1882. De peste 140 de ani, Biserica Sf. Nicolae este martora tuturor că aici, pe meleagurile dobrogene, românii au fost în număr mare, iar între naţionalitaţile conlocuitoare – element predominant.
.jpg)
La o dată care nu se cunoaşte, dar anterioară cu mult anului 1862, în actuala curte a bisericii, pe locul unde există azi un monument comemorativ care indica locul Sfintei Mese, a fost ridicată de către credincioşii români refugiaţi din satul Beştepe, localitate satească înfloritoare astăzi, situată la la aproximativ 25 Km răsărit de Tulcea. Din cauza deselor incursiuni făcute de bande de răufăcători basibuzuci şi într-o administraţie otomană descompusă, dinaintea anilor independenţei noastre naţionale – 1877 – creştinii români din satul amintit şi-au părăsit plaiurile natale şi, pentru o mai buna siguranţă, s-au stabilit în Tulcea, orăşel cu o viaţă economică şi administrativă mai organizată, care le garanta noilor veniţi mai multă siguranţă şi prosperitate. În exodul spre Tulcea, beştepenii şi-au luat cu ei bruma de agoniseală şi, ca pe cele mai de preţ, odoarele bisericuţei lor pe care au ridicat-o din lemn pe locul unde se află astăzi Biserica Sf. Nicoale. Anul exact al construirii nu se cunoaşte, cert este însă că a existat o bisericuţă în care se slujea regulat, în limba româna, de către preotul Dimitrie Luca, de origine român transilvănean.
După unele însemnari ale preoţilor înainte slujitori la Biserica Sf. Nicolae, în anul 1862 s-a pus început construcţiei actualei catedrale, actul de fundaţie fiind pus de Mitropolitul Dionisie al Durostorului, în 1862. Din indicaţia ce ne-o face pisania de la intrare, se întelege că ”Acest sfânt lăcaş cu patronul Sf. Ierarh Nicoale, din orasul Tulcea, s-a clădit în anul 1865, în timpul stapânirii turceşti, alături de vechea bisericuţă", al cărei monument se află înca în fiinţă, în partea dinspre nord, de către creştinii micii colonii române. În ziua de 08-11-1877, începându-se serviciul utreniei în bisericuta veche, Prea Sfintitul Mitropolit Nichifor, arhiereu după vreme, a ridicat Sfântul Antimis şi l-a dus în biserica nouă, fără să fi fost terminată sau sfinţită după regulile sfintei noastre biserici ortodoxe. Se poate ca ambele date sa fie reale, considerând că în anul 1862 s-a pornit temelia, iar în 1865 era deja ridicată dar nesfinţită.
Pentru început, biserica Sfântul Nicolae a fost modest înzestrată cu obiecte de cult luate din vechea bisericuţă care, în ziua de 8-11-1877 a şi fost darâmată imediat de un grup de credincioşi, chiar în timpul când se oficia slujba cea nouă. Ctitori ai acestei frumoase catedrale sunt, fără îndoială, mai întâi toţi credincioşii creştini români, însufleţiţi şi conduşi de preotul lor de atunci Dimitrie Luca, ajutat de epitropii Vasile Nedelcu Gâsca, Manolache Sandu, şi Maistrul Gheorghe P. Livdidi. Numele lor, spre eternă pomenire, a fost încrustat în piatră, pe frontispiciul bisericii, la o înalţime de aproximativ 15 m, ca o permanentă strigare şi îndemn la fapte vrednice de urmat şi de pomenire.
În puţine cuvinte şi simple, dar de o sublimă măreţie, râvna şi osteneala ctitorilor acestei biserici, au fost imortalizate în piatră prin aceste cuvinte: „Stăruitorii locaşului Sfîntul Ierarh Nicoale: Vasile Nedelcu Gâsca, preot Dimitrie Luca, Manolsche Sandu, Gheorghe P. Livadidi, maistru Tulcea – 5 iunie anul 1865.” Din mărturia scrisă în jurnalul anului 1900 de către parohul acestei biserici – preot Zaharia Popescu – citez un fragment din care se poate desprinde atmosfera ce stăpânea sufletele tulcenilor, la acea vreme, cu privire la biserica Sf. Nicoale: „Este de însemnat că slujba a fost oprita mult timp a se face în această clădire nouă, fiind închisă de autorităţile turceşti, din cauza antagonismului dintre episcopul grec Nichifor şi bulgar Grigorie pentru preponderenţa acestor ierarhi asupra bisericii româneşti, precum şi a pretenţiilor nejustificate ale unei părţi din populaţia străină din Tulcea, cu scop vădit de a pune stapânire pe această biserică.Deschiderea bisericii noi şi oficierea serviciului în limba stramoşească a fost dorinţa cea mai arzătoare a populaţiei române şi această dorinţă a fost dusă la îndeplinire prin gestul plin de curaj şi demn de toata lauda, al mitropolitului grec – Nichifor al Dobrogei. Acesta, luând înţelegere în secret cu fruntaşii populaţiei române din Tulcea, a hotarât luarea cu forţa a noii clădiri, în ziua de 8 noiembrie 1877. După oficierea utreniei în biserica veche, Înalt Prea Sfinţia Sa păşi în fruntea poporului, cu Sfântul Antimis, urmat de Steaguri si Sfântul Ioan, merse la noul local, rupse sigiliile de la uşi şi, intrând în noua Biserică, în fruntea poporului, facu sfinţirea pe Sf. Masă şi continuă slujba Sfintei Liturghii, conform ritualului; iar poporul, ce era pregătit din vreme cu topoare, dărâma la pamânt biserica veche.
Fapta Mitropolitului alarmă pe guvernatorul rus Belotercovici, provincia fiind încă sub ocupaţia rusă, care se prezentă în grabă la faţa locului, amenintându-l, în public, pe Mitropolitul Nichifor cu deportarea în Siberia, pentru deschiderea forţată a Bisericii. Însă, atitudinea dârza a Mitropolitului făcu pe guvernator să cedeze în faţa unui fapt împlinit astfel, populatia românească intrând în posesia acestei Biserici.”…
Biserica, la data intrării definitiv în stăpânirea românilor, era încă destul de săracă, nepictată şi necesita încă foarte multe îmbunătăţiri. Aceste îmbunătăţiri priveau, în special, mobilierul în frunte cu catapeteasma, pictura, odoare sfinte, odăjdii, în exterior, împrejmuire, etc.. În anul 1878, Dobrogea este încorporată definitiv la Patria Mamă. Cu acest prilej, Biserica Sf. Nicolae din Tulcea este vizitată de mai mulţi miniştri cărora li se aduce la cunoştinţă, de către credincioşii bisericii, nevoile materiale ale acesteia.
Personalul administrativ al bisericii era atunci compus din: Preoţii Dimitrie Luca şi C. Palade; epitropi: Mihail Petrescu şi Vasile S. Gâscă.
În ziua de 24 aprilie 1879 a venit autoritatea bisericească şi a instalat ca protoiereu pe iconomul Gheorghe Răşcanul, care a găsit aici personalul amintit mai sus. P. C. Sa şi-a ales ca biserică parohiala Sf. Nicolae, unde a activat cu multa râvnă, pentru desăvârşirea lucrului început de înaintaşii săi.
La prima slujbă şi, probabil şi după aceea, drept catapeteasmă au fost folosite 4 icoane împărăteşti ce au fost aşezate pe nişte scânduri întinse; cele laterale erau din pânză. Pe jos era o duşumea din scândură şi un mic analog ce servea drept strană cântăreţului. Acesta era toată zestrea bisericii la venirea preotului Gh. Rascanu. Sfânta Masă era formată din blocuri de piatră, pe care se văd şi astăzi, în latura dinspre miază-zi, probabil o fostă cruce, întrucât se află pe această bucată de piatră dăltuită o cruce şi scrise cu litere slavone iniţialele IS.HS. În latura de apus, de asemenea a fost aşezată o piatră, probabil tot o fostă cruce, dar care a fost aşezată în poziţie orizontală. Nu este exclus ca aceste pietre să provină de la Sf. Masă a vechii bisericuţe, piatra fundamentală a soclului unde se află în prezent monumentul, ce indică locul Sfintei Mese de la vechea bisericuţă. Preotul Gh. Răşcanu informează guvernul ţării despre starea materială a Bisericii, solicitând un sprijin material. Guvernul acordă un ajutor în suma de 10.000 lei, ajutor care este folosit de Comitetul format din Pr. Palade, N. Petrescu, Manolache Popovici şi Vasile Gâsca. Aceştia angajează lucrători pentru învelirea bisericii cu tablă care, pâna la acea dată, era din scândură, tencuiesc biserica în exterior, confecţionează un amvon, o strană arhierească şi alte două strane pentru cântăreţi, catapeteasma este adusă de la o tabără militară Furceni şi instalată în locul celei improvizată din scânduri.La 1880, 1 aprilie, Biserica Sf. Nicolae este declarată şi luată în întreţinerea statului, cu următorul personal: îngrijitor onorific a fost numit P. C. Sa Ec. Gheorghe Răşcanu şi cei doi preoţi Costache Palade şi Zaharia Popescu, diaconul Ioan Brudiu , retribuiţi cu câte 120 lei lunar, 2 cântareţi cu câte 100 lei şi doi paracliseri cu câte 60 lei. În anul 1893 a fost declarată biserică parohială, având 3 preoţi, 1 diacon, 2 cântareţi şi 1 paracliser. Epitrop ales Mihail Petrescu şi numit de guvern D-l Ioan Drenea. Aspectul edilitar general al Bisericii se prezenta, la acea data, ca şi astăzi.
Construcţie înaltă, de aproximativ 30 m, în formă de cruce, stil bizantin cu trei turle, două aşezate în faţă, iar a treia mai mare, în centru. Construcţia este din piatră şi caramidă, tencuită în exterior, învelită cu tablă galvanizată şi pictată în interior în ulei. Tavanul este format din 15 bolţi, sprijinite pe 8 stâlpi masivi, din caramidă şi piatră. Pictura în stil renascentist a fost executată în 1905-1906, de pictorul – profesor D. Marinescu, de la şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Suprafaţa construcţiei este de 476 mp.
În anul 1867, mergând spre Constantinopol, cu vaporul pe Dunăre, pentru investitură, fostul rege Carol I s-a oprit la Tulcea, în urma invitaţiei ce i s-a facut de către Matesatiful de atunci al Dobrogei, Ismail Paşa care locuia în Tulcea. Cu această ocazie, Carol I a vizitat şi Biserica Sf. Nicolae, care era pe atunci în construcţie, aproape pe terminate. Înţelegând nevoile în care se afla, a donat bisericii un potir din metal comun, alb, o steluţă şi un disc, precum şi 100 de galbeni, în numerar.
Prin anul 1897, preot paroh fiind N. Gheorghiu, i s-au facut Bisericii Sf. Nicolae, reparaţii radicale, de către guvernul român, prezidat de Dimitrie Sturza şi continuat de guvernul G. Cantacuzino. Suma cheltuită cu acest prilej a fost de 63.000 lei investită în urmatoarele lucrări: învelitul cu tablă, reparaţia pereţilor în interior şi zugravitul lor cu chipuri de sfinţi. Redăm, mai jos, un fragment din însemnarea făcută într-un registru de preotul Vasilian, fost paroh al Bisericii. Aratând că în Biserică s-a facut slujba aşa cum o deschisese Mitropolitul Nichifor, însemnarea precizează: „În felul acesta s-a slujit în ea pâna în 1897, când a fost închisă în vederea restaurării şi înzestrării ei cu tot ce trebuia. Trebuie ştiut că în afara de câteva icoane de lemn, nu avea nici o pictură.”
”În anul închiderii a fost însărcinat de către ministerul Cultelor la pictarea bisericii, marele nostru pictor ştefan Luchian, secundat de Artachina şi nu au fost dus lucrarea la bun sfârşit de vreme ce fondurile puse la dispoziţie de Minister nu erau suficiente şi nici plătite la vreme.”
”şi aşa cu pictura neterminată, în anul 1900, la 29 Mai, biserica a fost redeschisă şi sfinţită după toate regulile canonice, de Episcopul de mai târziu, Mitropolitul Partenie Clinceni.”…
Tot în cazul repararaţiei ce i s-a făcut în anul 1897 au mai fost executate catapeteasma, din lemn de stejar, două iconostase mici, două strane pentru cântareţi, tot din stejar, şi strana pentru credincioşi, cu 46 de locuri, de asemenea lemn de stejar. Din enumerarea acestor obiecte, însemnarea preotului Zaharia Popescu pare să fi omis amvonul, care este tot din stejar şi poartă, întru totul, toate caracteristicile obiectelor descrise mai sus. Pardoseala toată este executată din mozaic. Icoanele Catapetesmei au fost lucrate de către pictorul – profesor D. Marinescu din Bucureşti, care a executat întreaga lucrare între anii 1905 – 1906. Iată ce spune mai departe, în însemnarea sa preotul Ioan Vasilian: „Pictura Bisericii a fost facută în întregime în 1905-1906, de pictorul D. Marinescu, profesor din Bucureşti, sub păstoria Episcopului, mai apoi Mitropolit Pimen Georgescu…. Spre nenorocul nostru, noul pictor a distrus tot ceia ce pictase ştefan Luchian, acoperind cu vopsea totul, sub motiv că tot ce pictase Luchian era de proastă calitate.”…Motivele decorative au fost executate de meşteri aduşi special din Munchen.
În vara anului 1923 s-a împrejmuit curtea bisericii cu gard de piatră şi grilaj din zăbrele de lemn de brad, care dăinuiesc şi astăzi. Costul acestei lucrări a fost de 240.000 lei, suportată de Primăria Oraşului Tulcea.Tot în acest an au mai fost executate lucrări de reparaţie la clădirea bisericii, vopsindu-se turlele, uşile, ferestrele, tencuiala, curtea nivelată de tranşeele făcute de trupele de ocupaţie bulgare, din primul război mondial, lucrări ce au costat suma de 37.500 lei. În anul 1934 s-a pus parchet pe jos, în locul mozaicului, a fost confecţionat dulapul pangarului şi s-a reparat şi vopsit împrejmuirile bisericii. Redau, mai jos, o însemnare de pe pagina Penticostarului tiparit la 1848, facută de cântăreţul bisericii – Popa Sandu.
”În ziua de 2 Mai 1939 a început punerea parchetului în aceasta Sfântă Biserică. Întâi s-a pus o duşumea oarbă, iar deasupra parchetul. Tot acest material a fost adus de mine şi achitat, de la Galaţi cu maşina, şi a costat 80.000 lei. Iar în ziua de 10 Mai 1939 s-a inaugurat spre a noastră a tuturor bucurie. Banii 100.000 au fost donaţi de D-l M. Moruzov..” O nouă spălare a picturii s-a făcut în anul 1955-1956 sub Par.I. Popa paroh. În anul 1961 s-a făcut, de asemenea, reparaţie în exteriorul bisericii constând din: tencuieli, văruit interior biserică, vopsitul uşilor, ferestrelor, etc., sub pastoraţia Preotului Nicolae Ionescu, paroh.Biserica Sf. Nicolae din Tulcea dispune de un important număr de obiecte de valoare (metale preţioase), cu valoare istorică şi artistică. Menţionăm o parte din acestea: o Sf. Evanghelie, ediţie 1888, îmbrăcată în întregime în argint, donată în anul 1916, Sf. Vase (Potir, disc, etc.) toate confecţionate din argint şi donate bisericii de diferiţi credincioşi evlavioşi; un număr important de cărţi de cult, unele de provenienţă grecească, altele slavone, iar altele tipărite la noi (Neamţ, Buzău, Chişinău, Bucureşti) din rândul cărora cităm: Orologiu Mare (Orologion Mega), tipărit în anul 1775 la Veneţia în limba greacă; Catapeteasma, amvonul, stranele cântareţilor, tronul arhieresc, toate executate în chip desăvârşit, sculptura în lemn de stejar care, în ansamblul tuturor celorlalte obiecte de cult, constituie podoabe şi faţa Bisericii Sf. Nicolae din Tulcea, obiectul preocupărilor noastre în acest scurt istoric. De asemenea, nu pot fi trecute cu vederea cele două ”clopote cu sunetul deosebit de melodios” turnate în 1882, în Bavaria, în localitatea MENINGHEN – prin intermediul comerciantului URLIK Weibl din Brăila, Geburtig. Aus. Baiern Bejteler. Făcut în zilele M. M. L. R. R. Carol I, Elizbeta, a Prea Sfinţitului Episcop Iosif Georgianu al Eparhiei Dunărea de Jos, pentru Biserica Ortodoxă Sf. Ierarh Nicolae din Tulcea, Prefect al Judeţului Paul Stănescu, cu cheltuiala tuturor binevoitorilor creştini, prin stăruinţa comitetului instituit pentru acesta sub prezidenţia Protoiereului Gh. Răşcanu, Membrii: Vasile Sotirescu – primarul oraşului, Ioanovici – directorul prefecturii, căpitan Ionescu Reg. III (infanterie) anul 1882”.
Pe fiecare clopot se află turnată stema provinciei Dobrogea (2 delfini).
Catedrala a fost resfinţită la data de 6 decembrie 2009 de către Preasfinţitul Părinte Visarion înconjurat de un numeros sobor de preoţii şi diconi.
În prezent la Biserică slujesc preoţii: Parohul Herţa Bogdan şi Preotul Ion Nicolae Sorin.
Adreasa web: www.catedralasfnicolaetulcea.ro
.jpg)
.jpg)
.gif)
