Cu bucurie mare în suflet întâmpinăm astăzi, la ceas de vecernie, în străvechea noastră urbe aşezată la Gurile Dunării, pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române pe Preafericitul Părinte Daniel însoţit de un ales sobor de ierarhi membri ai Sfântului Sinod.

 Un moment de aleasă bucurie trăim cu toţii astăzi când, uniţi sub cupola acestei biserici pe care am sfinţit-o, ne aflăm în rugăciune şi psalmodiere liturgică către Părintele Luminilor „de la care se coboară toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit” (Iacob 1, 18).
 Un moment de înălţare sufletească ne cuprinde pe toţi astăzi, când din cerul Său cel preaînalt, Dumnezeu „Cel minunat întru sfinţii Lui” (Psalm 67, 36) caută cu îndurare spre via aceasta cercetând-o, sfinţind-o şi binecuvântând-o prin prezenţa în mijlocul nostru a Întâistătătorului Bisericii noastre străbune.
 Vizita pe care ne-o faceţi, Preafericirea Voastră, a doua în decurs de un an şi jumătate, ne umple inimile noastre, ale clerului şi credincioşilor tulceni, de o negrăită bucurie. Bucuria aceasta este cu atât mai mare cu cât, iată, aţi venit dintr-un pelerinaj de suflet pe urmele Sfântului Iachint de Vicina, plecat în urmă cu 650 de ani din aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu, spre a fi primul arhipăstor al Mitropoliei Ţării Româneşti.
 Aţi venit acum la noi, după ce v-aţi închinat locurilor sfinte de la Curtea de Argeş, unde a fost scaunul primei mitropolii, avându-l ca ierarh pe Sfântul Iachint, apoi la Târgovişte, unde un alt mare voievod, Sfântul Neagoe Basarab, iubitor de linişte şi de zidire sfântă a temeluit „loc de mănăstire şi de pomenire” şi de la Dunărea de Jos, unde eparhia istorică de acolo şi vrednicul ei arhipăstor, au fost ridicate la rangul de Arhiepiscopie.

 Aţi venit iată aici pe aceste plaiuri încărcate de istorie şi de sfinţenie ale Dobrogei de Nord, unde Sfântul Apostol Andrei cel dintâi chemat, a aruncat sămânţa Evangheliei Mântuitorului Hristos strămoşilor noştri daco – romani şi, unde sfinţii mucenici ştiuţi şi neştiuţi au mărturisit cu tărie şi curaj credinţa cea adevărată şi şi-au vărsat sângele lor pentru Adevărul cel veşnic.
 Şi iată, că din pământul stropit cu sângele lor vărsat pentru Hristos şi pentru Evanghelia Sa, a răsădit din plin dreapta credinţă şi dreapta făptuire, virtuţi pe care credincioşii tulceni le-au moştenit de la înaintaşii lor şi pe care le trăiesc din plin astăzi, străduindu-se să le transmită şi generaţiilor ce vor veni pentru ca toate să fie spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea lor sufletească.
 Din aceste locuri pline de sfinţenie şi încărcate de istorie creştină, a plecat în anul 1359 Sfântul Mitropolit Iachint ca vrednic continuator al străvechilor scaune episcopale din teritoriul aflat între Dunăre şi Mare ca să rânduiască viaţa bisericească din Ţara Românească.
 Trecerea lui în rândul sfinţilor şi bineplăcuţilor lui Dumnezeu de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre în toamna anului trecut, este un act de recunoştinţă şi de veneraţie faţă de munca plină de dăruire pe care el a depus-o şi aici şi acolo, faţă de viaţa sa sfântă împodobită cu alese virtuţi creştine.
 Tocmai de aceea proclamarea şi pe plan local a canonizării sale şi actul de sfinţire a acestei noi biserici închinate Sfintei Treimi dar şi Sfântului Iachint, ne umple sufletele de bucurie duhovnicească şi ne dă tuturor imbold întru slujirea altarului străbun şi a neamului nostru românesc.

 Preafericirea Voastră,

 Noi vedem în distinsa personalitate a Preafericirii Voastre pe Întâistătătorul Sfintei noastre Biserici şi pe urmaşul Sfântului Ierarh Iachint de la Vicina, care cu înţelepciune şi cu râvnă deosebită conduceţi cârma Bisericii în aceste vremuri deloc uşoare.
 Se vor împlini peste câteva zile, doi ani de când Dumnezeu v-a ales să ne fiţi păstor în scaunul de Patriarh şi, plin de vigoare, de tinereţe şi de abnegaţie aţi înscris în istoria Bisericii noastre realizări de excepţie ce vor sta peste veacuri mărturie asupra destoiniciei şi hărniciei de care daţi dovadă. De aceea nu ne rămâne altceva decât de a vă sprijini în acest drum luminos ce l-aţi imprimat Bisericii străbune şi de a-i mulţumi Celui Preaînalt pentru că v-a dăruit să ne fiţi arhipăstor.

 Vă asigurăm de simţăminte de adâncă veneraţie pe care vi le purtăm şi de toată recunoştinţa şi gratitudinea ca şi de tot sprijinul în înalta misiune ce o aveţi de îndeplinit.
 Aflându-ne acum la început de drum, ca ierarh al Eparhiei Tulcii, ne reînnoim legământul nostru de a fi sub ascultarea Sfântului Sinod şi a Preafericirii Voastre, lucrând „cu timp şi fără timp” (II Timotei 4, 2) la bunul mers al vieţii bisericeşti din de Dumnezeu păzita noastră episcopie spre binele vremelnic dar şi veşnic al păstoriţilor noştri.
 Vă mulţumim din suflet Preafericirea Voastră, pentru această vizită ca şi pentru binecuvântările primite prin sfinţirea acestui nou lăcaş şi a proclamării locale a Sfântului Iachint de Vicina şi rugăm pe Dumnezeu să vă dăruiască pace, sănătate, noi şi sfinte împliniri arhiereşti în slujba Sfintei noastre Biserici şi a Patriei noastre România.
 Mulţumim Înaltpreasfinţiţilor şi Preasfinţiţilor Părinţi prezenţi la această sărbătoare de suflet, onoratelor autorităţi şi tuturor participanţilor şi vă spunem din inimă „Bine aţi venit!” şi să ne trăiţi întru mulţi ani fericiţi!