Anunturi publice
                       Pastorala Crăciun 2020

 

PRAZNICUL CRĂCIUNULUI – ÎNNOIREA VIEȚII

 

†VISARION

DIN MILA LUI DUMNEZEU

EPISCOP AL TULCII

 

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept credincioşilor creştini

din această Eparhie,

 

Har, milă şi pace de la Dumnezeu,

iar de la noi arhierească binecuvântare!

 

 

„Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu,

ca să credeți în Acela

pe care El L-a trimis”

(Ioan 6, 29).

 

Iubiţii mei fii sufleteşti,

 

        Ne-am învrednicit și în acest an prin mila lui Dumnezeu să ajungem să prăznuim ziua cea sfântă a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos - zi de mare bucurie, de pace și de înălțare sufletească pentru tot neamul creștinesc.

        Adunați în sfintele biserici, în jurul sfintelor altare la fel cum au făcut-o de-a lungul veacurilor moșii și strămoșii noștri ne îndreptăm gândurile și inimile către ieslea cea sfântă a Betleemului pentru a aduce dumnezeiescului prunc Iisus prinosul preamăririi și dragostei noastre.

        Cu adevărat bucurie sfântă fără seamăn se revarsă astăzi peste întreaga făptură cuprinsă de încercările vremurilor. Îngerul Domnului care i-a îmbărbătat pe păstorii înspăimântați de strălucirea slavei dumnezeiești ne cheamă și pe noi să ne întărim în credință, în nădejde și în dragoste spunându-ne: Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul în cetatea lui David.” (Luca 2, 10-11)

        Aceeași bucurie sfântă ni se vestește tuturor în fiecare an la luminatul praznic al Crăciunului și ea devine mai puternică și mai roditoare de fiecare dată atunci când suntem în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii noștri. Și aceasta pentru că din ieslea Betleemului a răsărit lumii „lumina cunoștinței” și „soarele dreptății”, iar asupra oamenilor s-a revărsat bogăția iubirii dumnezeiești a Celui ce este „Domn al păcii și părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5). 
        Această bucurie o cântă în colindele străbune și credincioșii Bisericii noastre zicând:   Astăzi s-a născut Hristos

     Mesia chip luminos,

      Lăudați și cântați

                Și vă bucurați”.

     Bucuria aceasta ne unește întreolaltă cu înaintașii noștri și cu toți credincioșii care preamăresc pe Cel ce „trup s-a făcut” (Ioan 1, 14) pentru mântuirea tuturor.

 

Iubiți credincioși,

 

     Nașterea Domnului ne arată în chip desăvârșit marea iubire a lui Dumnezeu față de oameni dar și marea lui purtare de grijă față de făptura zidită de El.

    Sf. Ioan Gură de Aur spunea că prin întruparea Mântuitorului „Dumnezeu a venit pe pământ și omul s-a suit la cer” și tot el adaugă „Fiu al lui Dumnezeu fiind Iisus Hristos a devenit fiu al omului ca să facă fii ai lui Dumnezeu pe fiii oamenilor”.

      La fel Sf. Grigorie Teologul spune: „Sărbătoarea de astăzi prăznuiește venirea lui Dumnezeu la oameni pentru ca noi să ne întoarcem la El...pentru ca după ce am lepădat omul cel vechi să îmbrăcăm pe cel nou”.

      Toți părinții Bisericii văd în întruparea Domnului din Sf. Fecioară Maria, în taina cea din veci ascunsă și de îngeri neștiută înnoirea firii omenești sau după spusele Sf. Ap. Pavel „cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (II Cor. 5, 17).

        Așadar această înnoire în duh și în adevăr trebuie să o simțim cu toții în aceste zile ale Crăciunului, să ne supunem voia noastră voii lui Dumnezeu, să ascultăm de cuvântul Evangheliei și să-l împlinim, să căutăm pacea cântată de îngeri deasupra staulului din Betleem în așa fel încât umblând ca fii ai luminii să se împlinească și în noi cuvintele apostolului „pacea lui Hristos, întru care ați fost chemați, ca să fiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre” (Col. 3, 15).

          Sărbătoarea Crăciunului ne cheamă la puritate, la curăția sufletului și a vieții noastre în Iisus Hristos.

        Să-l primim pe Hristos în ieslea inimii noastre, să ne curățim de tot ceea ce este rău, de tot păcatul prin Taina Sf. Spovedanii și prin împăcarea cu toți oamenii ca astfel pregătiți să primim – prin Sf. Împărtășanie – pe Iisus în noi și să creștem în Hristos, ajungând la statura Lui devenind tot mai buni, tot mai smeriți, tot mai evlavioși, tot mai buni credincioși ai Bisericii și ai neamului.

          Să ne rugăm Domnului ca El să fie cu noi în toate zilele vieții noastre și să ne călăuzească pașii pe calea creșterii în virtute, „ca văzând oamenii faptele voastre cele bune să preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri”. (Matei 5, 16)

 

Iubiţii mei,

Crăciunul este  sărbătoarea vieții prin excelență și a bucuriei. Crăciunul este împăcarea cerului cu pământul, împăcarea lui Dumnezeu cu omul.

Văzând acest dar al lui Dumnezeu față de noi să ne înălțăm duhovnicește, să ne împodobim sufletele cu nevinovăția Celui născut pentru noi, să ne identificăm prin trăire cu Hristos în numele Căruia ne-am înnoit, ne-am botezat, după cuvântul Sf. Ap. Pavel „Câți în Hristos v-ați botezat în Hristos v-ați și îmbrăcat” (Gal. 3, 27). Îmbrăcarea în Hristos înseamnă trăirea după învățătura pe care Hristos a adus-o în lume, înseamnă a-L iubi și a încerca să-L urmăm.

Identificarea noastră în El se va arăta prin simțămintele noastre, prin cuvintele noastre, în lucrarea dragostei creștine, a smereniei, a bunătății, a nădejdii, a dăruirii noastre pentru binele obștesc.

Lucrarea faptelor bune trebuie să fie una din preocupările noastre mai ales în aceste vremuri tulburi pe care societatea le străbate confruntându-se cu multe probleme: pandemia, sărăcia, șomajul, nesiguranța zilei de mâine, avortul, fanatismul, nesupunerea și alte rele care atacă temelia Bisericii și a neamului deopotrivă.

Se cuvine să ne împodobim așadar cămara sufletului nostru cu faptele cele bune, cu ajutorarea săracilor și a celor lipsiți pentru ca să aducem și noi bucurie din bucuria Crăciunului în sufletul aproapelui nostru.

Așadar neîncetat dar mai ales în aceste zile de mare sărbătoare, să facem din inimile noastre lăcaș sfânt în care să se odihnească Pruncul Iisus cel născut în ieslea Betleemului spre mântuirea noastră.

Prăznuind astfel venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu ne vom învrednici de darurile pe care El ni le-a adus și vom fi părtași de veșnica mântuire pe care ne-a câștigat-o prin jertfa Sa pe Cruce și Învierea Sa cea din morți.

Să cântăm „cu strămoșii în cor”, „colindul Sfânt și bun” și mângâiați de lumina binefăcătoare a acesui „praznic luminat ce cu drag l-am așteptat” să ne bucurăm și să ne veselim întru Domnul nostru Cel Întrupat din Maria Fecioara.

Cu aceste gânduri de povățuire creștinească vă îmbrățișez cu dragoste părintească rugând pe Domnul Iisus Hristos să vă ajute să petreceți sărbătorile Nașterii Domnului, Anului Nou – 2021 și Bobotezei,  cu pace sufletească și deplină sănătate cu toți cei dragi și să le ajungeți la mulți ani !

Sărbători fericite!

 

Al vostru binevoitor și rugător către Domnul Cel născut în Betleem.

 

 

† VISARION

  

Episcopul Tulcii

 

 

 

          Nr. 2081 / 2020

 

Dată în reşedinţa noastră episcopală din Tulcea la praznicul Naşterii Domnului din anul mântuirii 2020.

Preacucernicii preoţi vor citi această Pastorală în bisericile din parohii în prima zi de Crăciun, iar în filii a doua zi.

 




Site realizat si gazduit de XWD Sibiu