Anunturi publice
Luni, 1 august a.c., P.S. Visarion, episcopul Tulcii, însoţit de P.C. pr capelan Enache Anghel a făcut o vizită la Centrul de Recuperare şi reabilitare Neuro-Psihiatrică „Sfântul Pantelimon” din Babadag unde a oficiat slujba sfeştaniei şi a binecuvântat pe asistaţii de aici.
 P.S. Sa a vizitat apoi şi alte două Centre de îngrijire şi Asistenţă Socială aflate în oraşul Babadag săvârşind şi acolo slujbe de binecuvântare.
 Asistaţii pregătiţi au fost cuminecaţi cu Sfintele Taine, iar celorlalţi li s-au împărţit iconiţe.

 


Site realizat si gazduit de XWD Sibiu