Mănăstirea Celic Dere
 Hram: „Adormirea Maicii Domnului“
Adresa: com. Frecătei
Stareţă: Monahia CASIANA Mares

        Mănăstirea Celic-Dere, situată în partea de nord a Dobrogei, este unul dintre cele mai importante centre de spiritualitate dintre Dunăre şi Marea Neagră.
Manastirea si-a luat numele de la pârâul Celic (pe valea caruia se afla), "Celic Dere" însemnând "pârâu de oţel", aici descoperindu-se arme din epoci îndepărtate.
Asupra anului înfiintarii manastirii Celic Dere exista, pe de o parte, precizarea "Marelui Dictionar Geografic al României" conform careia asezamântul a fost fondat de "arhiereul" Athanasie Lisivencof la 1835, pe de alta parte, marturia arhimandritului Roman Sorescu care fixeaza fondarea manastirii "cam la 1840" de catre calugari români si doi calugari rusi întorsi de la Sfântul Munte Athos, arhimandritul Athanasie Lisavenco si schimonahul Paisie.
Athanasie Lisavenco ar fi oprit pe femei în manastirea întemeiata, iar pentru barbati a construit o bisericuta si câteva chilii la vreo doi kilometri mai la vale, înfiintând o a doua manastire, Celicul mic sau Celicul de Jos. În anul 1845 manastirea de calugari Celic Dere s-a transformat în manastire de maici, monahii fiind stramutati lânga balta Saon unde îsi construiesc o bisericuta si câteva chilii. Dupa propria sa declaratie facuta la 3 septembrie 1857 în fata Consistoriului duhovnicesc din Ismail, Athanasie Lisavenco, lipovean de origine, s-a nascut în târgul Chilia din Basarabia, pe la anul 1816 (în 1857 arata ca are 41 de ani). În 1837 intra în manastirea Caracal de la Sfântul Munte Athos unde se calugareste în 1839. În 1841 este hirotonit ierodiacon si ieromonah, dupa care pleaca "în partile Dunarii, aproape de Isaccea, lânga apa numita Celic Dere unde a fundat un schit cu hramul Adormirea Maicii Domnului."
O troita aminteste: "Aicea a fost biserica Sfintii Voievozi Mihail si Gavril, a treia din manastirea Celic Dere, ctitorie a arhimandritului Athanasie si darâmata de inundatiile din 1916. Spre aducere aminte s-a facut aceasta însemnare de arhim. Porfirie Stefanescu în 1976 - aug. 1977".
Între 1910 si 1916 a fost ridicatã si biserica mare a mãnãstirii si o mare parte dintre edificiile actuale. Noua bisericã a asezãmântului a fost pictatã între anii 1926-1932, în frescã, de pictorul român Gh. Eftimiu.
La câtiva pasi de aceasta se afla casa maicii Paisia, în curtea careia s-a ridicat o troita pe locul bisericii înaltata la 1909, cu Sfânta Masa protejata cu acoperis din tabla si mormântul ctitorului Athanasie ale carui moaste (mâna neputrezita) sunt depuse în Paraclis.
Biserica din piatra a manastirii a fost construita între anii 1901-1916, ctitorita de episcopul Partenie Clinceni. În anul 1909 lucrarile se reiau de catre P.S. Nifon Niculescu care a ridicat zidurile si acoperisul, inclusiv biserica de la subsol, pe baza planului întocmit de arhitectul Toma Dobrescu din Bucuresti. Biserica de la subsol a avut initial destinatia de gropnita, transformata apoi în biserica de iarna cu hramul "Izvorul Tamaduirii", unde s-a slujit între anii 1932-1954.
Forma bisericii este treflata, cu doua registre despartite printr-un brâu.
A fost sfintita în anul 1932 de catre episcopul Cosma Petrovici. Pictura în fresca a fost executata între anii 1926-1932 de pictorul Gheorghe Eftimiu din Bucuresti, în stil neobizantin, de o neasemuita frumusete, cu motive obisnuite în bisericile românesti din epoca brâncoveneasca.
Catapeteasma sculptata în lemn de par si aurita a fost executata de mesterul Anghel Dima din Bucuresti.
Biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" adaposteste epitaful Mântuitorului brodat de maica Antonina în anul 1865, 85 de strane, policandrul si sfesnicele lucrate în 1928 la fabrica de laminat din Brasov.
Ministerul Cultelor, prin ministrul Spiru Haret a contribuit cu suma de 145.000 lei, suma completata cu daniile credinciosilor.
Tot în anul 1909 s-a înfiintat o scoala cu limba de predare româneasca, cartile de citire fiind Ceaslovul, Psaltirea si Octoihul.
Între anii 1910-1912 se construiesc doua cladiri etajate care au adapostit scoala de pictura bisericeasca "Sf. Ana", un atelier de tesut covoare, stofe si vesminte sacre, precum si Staretia cu o terasa sprijinita pe cinci coloane, dupa modelul vechilor cule boieresti.
În anul 1954 în cladirea atelierului de tesatorie s-a amenajat un Paraclis pentru slujbele de iarna cu hramul "Acoperamântul Maicii Domnului", unde credinciosii se pot închina la Icoana facatoare de minuni a Mântuitorului "care se curateste singura" si la Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului.
Muzeul colectiilor bisericesti adaposteste obiecte cu valoare istorica, artistica si documentara:
* 27 de documente scrise în limba turca, araba si persana
* Biblia lui Serban Cantacuzino de la 1688
* Icoana Maicii Domnului de la anul 1600
* Manuscrise si tiparituri de la 1696 la 1898
În cimitirul manastirii Celic Dere odihnesc Neonila Bolea, fosta stareta la manastirea Saon, Maria Odudencu si Pamfilia Iordache, foste starete la manastirea Saon si Celic Dere, stravofora Bumbac Ierusalima, fosta stareta la manastirea Celic, monahia Olga Vâjîila, care a înfiintat si dirijat timp de 40 de ani corul manastirii, arhimandritii Pamfil Dubneac, Porfirie Stefanescu, Ieronim Roman, protosinghel Silvan Costiuc.
"Marele Dictionar geografic al României" consemneaza la 1902 ca "maicile sunt în numar de 83" si ca "lânga manastire se mai afla si o pestera unde se îngroapa moartele începând de la 1860. Pestera e lunga de câteva sute de metri, începând de la manastire si raspunzând tocmai la Telita. Are mai multe rasuflaturi". Tunelul nu a fost înca cercetat.
Se afla în constructie, începînd cu anul 1998, spatii de cazare - chilii.
În anul 2002, pentru mai buna desfãsurare a vietii monahale în cadrul mãnãstirii, vietuirea de sine a fost înlocuitã cu rânduiala vietii de obste. Tot atunci monahia Casiana Mares a fost numitã stareta mãnãstirii. În momentul de fatã, la mãnãstirea Celic-Dere se construieste un corp de chilii si o trapezã.
Lãcasul monahal posedã o bogatã colectie de artã veche bisericeascã. Aici sunt pãstrate mai multe cãrti bisericesti românesti din perioada anilor 1643-1843. Între acestea se numãrã si un exemplar din Biblia în limba românã tipãritã la Bucuresti în anul 1688.

Mănăstirea Cocoş
Hram: „Sfânta Treime”
Adresa: com. Niculiţel
Stareţ: Ieromonah VISARION Scutaru
tel: 0755 125 933
       Conform Pr. Ioanichie Bălan ("Vetre de sihastrie românească", Bucureşti, 1982, pag. 221), pe locul unde se va întemeia Mănăstirea Cocoş, a existat pe la anul 1679 un schit de sihaştri.
Mănăstirea a fost întemeiată în anul 1833 de trei călugări români de la Mănăstirea Neamţ, Visarion, Gherontie şi Isaia, întorşi de la Sf. Munte Athos cu o corabie pe Dunare, la Isaccea. Ieromonahul Visarion, primul stareţ al mănăstirii, ridicat la rangul de arhimandrit de ierarhul grec Panaret, Arhiepiscopul Tulcei, era tipograf şi a contribuit la tiparirea primei traduceri în limba română a "Descrierii Moldovei".


Pe monumentul din curtea mănăstirii sta scris: "Mărturie a prezenţei poporului român în această strabună Dobroge şi în continuarea spiritualităţii sale creştine Arhimandrit Visarion ridică altar de slujire pe acest loc în anul 1833. S-a ridicat monumentul de către stareţul protosinghelul Gherasim 1979".
Mănăstirea este atestată documentar în 1841, până atunci funcţionând prin încuviinţarea organelor locale musulmane.
Primul lăcaş de la Cocoş, ridicat din nuiele şi lipit cu pământ, avea hramul "Intrarea în biserică" şi a fost reparat în 1846 prin încuviinţarea sultanului Abdul Medgid (1839 - 1861) conform firmanului existent în original în arhiva mănăstirii. Biserica a rezistat până în anul 1910, când a fost dărâmată, la troiţa înălţată pe locul altarului menţionându-se: "Aici a fost Sfânta Masă a vechii biserici zidită în 1833, odată cu înfiinţarea acestei mănăstiri". În anul 1850, în mănăstire vieţuiau 30 de călugări. Mănăstirea deţinea pământ pe care se cultiva îndeosebi grâu, şapte locuri de vie, 1.500 oi, 120 vaci, 300 capre, 40 cai. Avea 30 de muncitori angajaţi pentru efectuarea muncilor agricole. În anul 1853 se construieşte o nouă biserică din caramidă şi piatră cu hramul "Sfintei Treimi" ridicată prin osârdia mocanului ardelean Nicolae Hagi Ghiţă Poenaru care, imediat ce se călugăreşte la Mănăstirea Cocoş, donează mănăstirii 15.000 de galbeni, 500 oi şi 15 cai.
Stareţul Visarion a trecut la cele vesnice în 1862. Între anii 1862 - 1864 mănăstirea a fost păstorită de stareţul Daniil, călugăr ardelean, prin grija căruia se clădesc clopotniţă înaltă de 30 metri şi chiliile în stil oriental cu pridvor şi cerdac, cu acoperişul învelit cu olane, declarate monument istoric în 1959.
Pe biserica înalţată la 1853 se construiesc 3 turle. Între anii 1905 - 1910 se înalţă corpul de clădiri dinspre răsărit, având ca destinaţie bucătăria, chelăria, trapeza şi Paraclisul, lucrările fiind terminate în timpul stareţului Roman Sorescu.
În 23 aprilie 1910 episcopul Nifon Niculescu pune temelia celor 24 de chilii noi legate de clopotniţă, după planul întocmit de arhitectul bucureştean Toma Dobrescu. Din pisania Paraclisului reţinem: "Acest sfânt paraclis cu hramul Sf. Erarh Nicolae e făcut cu binecuvântarea P.S. Episcop Nifon, fiind stareţ arhim. Roman Sorescu. Paraclisul, după cum se vede, e din trapeza zidită sub păstoria P.S. Pimen şi sub domnia regelui Carol I al României. Sfinţită astăzi 30 mai 1911 de către P.S.S.D.D. Nifon, episcopul Dunării de Jos, fiind aci d-l C.C. Arion, ministru cultelor". Catapeteasma Paraclisului provine de la biserica ridicată în 1833. În anul 1910, cele două biserici şi o parte din chiliile construite în timpul stăreţilor Visarion şi Daniil sunt demolate, iar la 1 septembrie 1911 se pune temelia noii biserici proiectată de arhitectul Toma Dobrescu şi lucrată cu pietrari italieni. Biserica este terminată în anul 1913. Pictura în stil neobizantin este executată în anii 1914 - 1916 de pictorul italian Francisco de Biasse. La începutul anului 1914 în mănăstire trăiau 86 de călugări, de mănăstire depinzând şi cei 18 călugări de la schitul Saon. În perioada 1926 - 1929, în vremea episcopului Cosma Petrovici, se construieşte din cărămidă şi piatră corpul de clădiri din dreapta clopotniţei după dărâmarea clădirii din locul respectiv, în noul imobil funcţionând ulterior birourile mănăstirii.
Clădirea are etaj şi pridvor înspre curtea mănăstirii şi spre exterior. Tot aici va funcţiona temporar şcoala de cântăreţi bisericeşti şi casa de odihnă a Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos.
După cutremurul din 10 noiembrie 1940 (biserica şi stăreţia au fost avariate) şi incendiul din 27 iulie 1946 (clopotniţa a ars şi s-au topit clopotele) se execută lucrări de restaurare în anii 1954 - 1956 pe baza planurilor arhitectului bucureştean Eugen Cheffneaux. Este restaurată pictura bisericii, iar în anii 1957 - 1960 se renovează chiliile din vest, monument istoric. Prin grija IPS Antim Nica s-a introdus lumina electrică în mănăstire. La 17 ianuarie 1973 au fost aşezate în biserică moaştele sfinţilor martiri Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, descoperite în 1971 pe teritoriul comunei Niculiţel (vezi Bazilica paleocreştină).
În anul 1985, în fosta clădire a stăreţiei se deschide expoziţia de icoane vechi şi obiecte de artă religioasă provenite din parohiile judeţului Tulcea, muzeul cuprinzând şi o colecţie de carte veche religioasă.
Trapeza mănăstirii reparată în mai multe rânduri, în anii 1940, 1954-1955, a fost pictată în frescă, în anul 1990, de pictorii bisericeşti Moldoveanu Ioan şi Daniela din Bucureşti.
În cimitirul mănăstirii Cocoş odihnesc ctitorul mănăstirii, arhimandritul Visarion, foştii stareţi ai mănăstirii Roman Sorescu, Nifon Plopeanu, protosinghel Damaschin, protosinghel Nicanor, Gherontie Ştefan, arhim. Pahonie Gorea, eclesiarh al Catedralei arhiepiscopale din Galaţi, arhim. Ironim Motoc.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în primii ani ai secolului XX, în sfânta Mănăstire Cocoş a funcţionat una din primele tipografii româneşti din Dobrogea, materialul tipografic fiind primit la început de la Mănăstirea Neamţ. Se mai păstrează şi astăzi o placă pentru executarea xilogravurilor şi vechile litere.
"Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, vistierul bunătăţilor, dăruieşte-ne pocăinţa neştirbită şi inima îndurerată ca să pornim cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine ne vom înstrăina de tot binele. Dă-ne aşadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani şi mai înainte de veci, să înnoiască în noi închipuirea icoanei Tale.
Povestea întemeierii Mânăstirii Cocoş are în ea un sâmbure de miracol. În anul 1833, trei călugări moldoveni care se întorceau de la Muntele Athos, îndreptându-se spre Mânastirea Neamţ, au făcut un popas în Dobrogea. Noaptea, toţi trei au avut acelaşi vis: un cocoş le-a poruncit să ridice o mănăstire pe locul unde dormeau.
Considerând că este o vestire Dumnezeiască (cocoşul i s-a arătat şi Apostolului Petru în vis), au renunţat să se întoarcă acasă, pornind degrabă la înălţarea Casei lui Dumnezeu.
Prima biserică, construită chiar în anul acela, a fost din nuiele şi din chirpici şi ploile şi vânturile Dobrogei au spălat-o repede de pe lume. Pe temelia ei s-a ridicat o a doua biserică (la 1853), construită integral din pământ. Pe vatra ei s-a ridicat cea de-a treia construcţie, care durează până astăzi şi care la terminare a fost pictată de un artist celebru la vremea aceea - Francisco de Biasse.
Povestea spune că mănăstirea Cocoş, împreună cu cripta de la Niculiţel, aflată doar la 4 kilometri distanţă, cu Mănăstirea Saon şi Mănăstirea Celic Dere formează o cruce perfectă, orientată la fel ca şi crucea de la răspântia de drumuri, unde s-a descoperit mormântul celor patru martiri creştini: Zotic, Attal, Kamasie şi Filip, ucişi la anul 303, şi ale căror moaşte au fost transferate la Mănăstirea Cocoş.
O mie şapte sute de ani de credinţă creştină pe pământurile Dobrogei nu e puţin. Sunt şaptesprezece secole, în care rugăciunea nu s-a oprit niciodată. Se spune că în nopţile curate de vară, dacă stai cu gândul şi inima îndreptate spre Dumnezeu, în pacea şi liniştea mănăstirii, auzi primele cântece creştine ale românilor.

Mănăstirea Saon
 Hram: „Înălţarea Domnului”
Adresa: loc. Niculiţel, jud. Tulcea
Stareţă: Stafrovora ADRIANA Merluscă
tel: 0744.373.989
www.manastirea-saon.ro
Înfiinţată în 1846 ca paraclis metoc de călugării plecaţi de la Mănăstirea Celic - Dere care au ridicat din chirpici un Paraclis şi câteva chilii. Din anul 1881, prin strămutarea la Saon a celorlalţi călugări de la Celicul de Jos de către Episcopul Iosif Gheorghian, schitul Saon devine de sine stătător. În acelaşi an, călugării de la Saon au ridicat din chirpici şi lemn o biserică cu hramul "Înălţarea Domnului" şi două corpuri de chilii, din care până azi a rămas cel din dreapta Paraclisului.
Pictura murală a Paraclisului a fost realizată de fosta stareţă Maria Odudencu împreună cu maica Salomeea, catapeteasma fiind executată de C. Kipirlin în 1957. Picturile murale îi redau pe Sf. Efrem Sirul, Sf. Spiridon, Sf. Grigore Decapolitul, Sf. Ştefan, Sf. Gheorghe, Sf. Prooroc Daniil, Sf. Trifon, Sf. Maria Egipteanca, Sf. Zosima, Sf. Varvara, Sf. Paraschiva, Sf. Nicolae. La intrare în Paraclis te întâmpină scena urcării la cer a Sf. Prooroc Ilie şi Sf. Prooroc Ilie hrănit de corb. În timpul stareţului Filimon (1889 - 1905), schitul a fost distrus de un incendiu, doar biserica ramânând neatinsă de flăcări. În anul 1909, Episcopul Nifon Niculescu trece temporar schitul sub administrarea Mănăstirii Cocoş. La 1 septembrie 1909, Episcopul Nifon pune temelia bisericii noi cu hramul "Acoperamântul Maicii Domnului" zidită din cărămidă şi piatră, cu trei turle.
În 1916 Saonul redevine de sine stătător, iar în 1930 se transformă în mănăstire de maici. Primul război mondial şi cutremurul din 1940, când turlele s-au prăbuşit, au întrerupt lucrările de construcţie. După anul 1956, în timpul P.S. Episcop Chesarie Păunescu s-au reconstruit turlele şi a fost executată pictura bisericească. În anul 1959 a fost săvârşită slujba de sfinţire, lăcaşul fiind redat cultului. În acelaşi an, mănăstirea este desfiinţată de regimul comunist, bunurile fiind trecute sub administraţia Episcopiei Dunării de Jos Galaţi, pentru că în 1972 să se înfiinţeze ca metoc al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos Galaţi. Prin grija IPS Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului, redevine mănăstire de sine stătătoare în anul 1990.
Trapeza a fost pictată în anul 1999 de clasa prof. Ion Achitenie (protosinghel Andrei, Septimiu, Constantin, Ioan, Victor şi Dorin) prin grija fam. Gheorghe şi Maria Neata din Tulcea.



Mănăstirea Halmyris
 Hram: „Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion“
Adresa: loc. Murigiol
Stareţ: Ieromonahul IOV
Vechea cetate Halmyris este situatã în nord-estul Dobrogei, la aproximativ 2,5 km spre rãsãrit de satul Murighiol (jud. Tulcea). Cãtre sfârsitul secolului al IV-lea, aici a existat un oras fortificat, cu centru episcopal, fiind distrus în timpul unei invazii barbare, în cea de-a doua decadã al secolului VII-lea.
Între ruinele cetãtii au fost descoperite resturile unei bazilici, construitã dupã 324.

În imediata vecinãtate a ruinelor se aflã în constructie o mãnãstire care va pune în valoare importanta acestor descoperiri.

Mănăstirea Sfântul Nicolae - Măcin
 Hram: “Sf. Nicolae” şi “Cuv. Paraschiva”
Adresa: loc. Măcin, jud., Prot. Niculiţtel
Stareţă: Monahia EMANUELA Simion
Piatra de temelie a fost pusă la 30 octombrie 2001, iar slujba de sfinţire a bisericii a avut loc în ziua de 3 nov. 2002, în prezenţa a numeroşi credincioşi.


Cu această ocazie monahia Emanuela Simion a fost numită stareţă. Cu sprijinul autorităţilor locale şi a fondurilor europene, la această mănăstire a demarat, în anul 2003, programul „Bătrâneţe fără griji”, destinat vârstnicilor din oraşul Măcin, care beneficiază de asistenţă socială şi religioasă oferită de măicuţele mănăstirii.

Mănăstirea Dinogeţia
Hram: Izvorul Tămăduirii
Adresă:Comuna Jijila, prot. Niculiţel
 Stareţ: P. Cuv. Alexie Toader
 tel: 0757 757 302

Mănăstirea Izvorul Tămăduirii
Hram: Izvorul Tămăduirii
Adresă: Oraş Măcin
Stareţ: P. Cuv. Ieronim Vasile 
tel: 0746 21 89 87
Anul acesta la data de 1 ianuarie  P.C. Cuv. Stareţ a dăruit 25 de pachete copiilor săraci şi bătrânilor nevoiaşi.

Mănăstirea Visterna
Hram: Naşterea Maicii Domnului şi Sf. Cuv. Paraschiva
Adresă: Com. Sarichioi
Stareţ: P. Cuv. Fevronia Gociu
tel: 0740 01 56 03

Mănăstirea Letea
Hram: Naşterea Maicii Domnului
Adresă: Loc.  Letea,  prot. Tulcea
Stareţ: P. Cuv. Augustin Hotovi
tel: 0743 41 62 71

Schitul Sfânta Cruce
Hram: Înălţarea Sfintei Cruci
Adresă: Com. Topolog, prot. Niculiţel
Stareţ: P. Cuv. Paraschiva Vâlcu


Mănăstirea Codru
Hram: Intrarea Domnului în Ierusalim
Adresă: Com. Baia, prot. Babadag
Stareţ: P. Cuv. Victorin Tudor
tel: 0740 56 22 91

Mănăstirea Cerbu
Hram: Sfânta Cruce
Adresă: Com. Topolog, prot. Babadag
Stareţ: P. Cuv. Ignatie Luca
tel: 0745 64 54 48
http://www.manastireacerbu.com/


Mănăstirea Valea Teilor
Hram: Sf. Cuv. Arsenie şi Teodosie
Adresă:Com. Valea Teilor, prot. Niculiţel
Stareţ: P. Cuv. Dionisie Negruţ
 tel: 0748 84 84 68


Schitul Buna-Vestire - Delta Dunării
 Hram: „Buna-Vestire"
Adresa: com. C.A. Rosetti,
 Egumen: Ieromonahul Nectarie
Viaţa călugărească din Dobrogea a avut, în decursul timpului, o evoluţie dependentă de viaţa politică şi administrativă a provinciei. Călugări cu viaţă duhovnicească şi-au regăsit liniştea în locurile retrase din peşteri şi nu de puţine ori în pustiul Deltei dunărene.
Schitul „Buna-Vestire” îşi are începutul în viaţa retrasă a pustnicilor, care au ridicat biserică Domnului în pădurea Letea. Liniştea care înconjoară schitul este împletită cu rugăciunea zilnică a pustnicilor.
În noapte, singura lumină este cea a candelei care nu se stinge niciodată. În ziua de 24 martie 2003 s-a oficiat slujba de sfinţire a capelei.